Extras din Articolul “Team building-ul, pe timp de criza” – Romania Libera, 11 octombrie 2010


“…Principalele elemente care nu lipsesc din niciun team building sunt buna dispoziţie, implicarea echipei, feedback-ul. „Într-un team building este nevoie de implicarea tuturor participanţiilor, inclusiv a managerilor, meţinerea bunei dispoziţii, cât şi de prezenţa unui trainer care să evidenţieze comportamentele manifestate şi găsirea în echipă a unor soluţii care pot fi aplicate şi în condiţii reale de la locul de muncă”, explică Adrian Vîrnă, managing partner Aqua Human Resources.

…Prestabilirea obiectivelor este o etapă importantă în alegerea unui team building, astfel încât trebuie concepute management. „Team building-ul poate să vină ca o recompensă a rezultatelor echipei, de a o motiva şi relaxa, se poate organiza în dorinţa de a creşte coeziunea ei atât la nivelul activităţilor desfăşurate de membrii echipei, cât şi la nivel afectiv. Mai mult, urmăreşte depăşirea unor bariere de comunicare şi relaţionare între membrii unui departament sau conştientizarea importanţei fiecărui membru al acestuia”, exemplifică Adrian Vîrnă posibilele scopuri de atins

…In ultimul timp, divertismentul nu mai este la fel de prezent în programele de team building, din cauza bugetelor restrânse. „Tendinţa în acest moment este una clară, de renunţare la team building-urile bazate exclusiv pe divertisment şi aventură în favoarea team building-urilor clasice. În primul rând, din raţiuni de costuri, dar şi din prisma obiectivelor stabilite pentru un astfel de eveniment”, explică Adrian Vîrnă. Mai mult, Vîrnă completează că efectele unui team building clasic sunt, pe termen mediu şi lung, cu impact direct asupra încrederii unei echipe, atât de necesară în aceste momente de criză financiară, şi nu doar o „distracţie de weekend”…”